Calendar ortodox 23 Decembrie 2022. Tradiții importante în preziua de Ajun
Doar câteva momente ne mai despart de Crăciun, cea mai iubită și așteptată sărbătoare a anului. Nașterea Domnului este tot mai aproape, așa că trebuie să știm cum să ne pregătim. Află ce trebuie să faci în preziua de Ajun, când încep cele mai importante tradiții și obiceiuri.
Tradiții înainte de Crăciun
Sărbătorile de iarnă la români încep odată cu Sf. Nicolae, la 6 decembrie, dar adevăratele tradiții încep să fie respectate abia din 23 decembrie, din preziua de Ajun, așa cum este numită în anumite zone ale țării, mai ales în rural. În această zi de 23 decembrie, se sărbătoresc morții care coboară din cer pe pământ pentru a fi pomeniți.
La miezul nopții, gospodinele pregătesc masa de Ajun, o masă pregătită special pentru sufletele morților. Astfel, aceasta este încarcată cu alimente de post (grâu fiert, turtă, pâine, fasole bătută, prune fierte, etc) ce, ulterior, sunt sfințite de preot dimineața. Preparatele sunt apoi date de membrilor familiei, vecinilor, dar și persoanelor nevoiașe.
În unele zone, spre exemplu în Bucovina, există obiceiul conform căruia pe masa de Ajun se pune doar grâu fiert, pe care preotul vine să îl sfințească. După plecarea acestuia, gazda va împărți câteva turte celor din casă, după care merge și prin vecini și să le împartă pentru sufletul morților, pentru sănătatea celor vii și pentru rodul câmpului.
Prin sate, colindatul începe încă din noaptea de Ajun. Până dimineața, cete organizate de flăcăi și fete merg la colindat cu “Moș Ajunul”, “Bună dimineața la Moș Ajun” și “Nețălușul”, unele dintre cele mai cunoscute cântece. Aceștia strigă pe la casele gospodarilor “Bună dimineața la Moș Ajun, ne dați ori nu ne dați?”, iar gazdele îi primesc în curte, în casă, le oferă covrigi, mere, nuci, precum și bani.
Rugăciune de Crăciun
Se spune că toți colindătorii sunt aducători de bine și vei avea ghinion dacă nu îi primești. Încă din seara de 23 decembrie trebuie să lași ușa deschisă pentru a da de veste că ești acasă și aștepți colindătorii.
În preziua de Ajun se citesc mai multe rugăciuni speciale. În unele zone se organizează și slujbe cu această ocazie, unde femeile duc la sfințit ingredientele pe care le vor folosi apoi pentru prepararea bucatelor ce vor sta mândre pe masa de Crăciun. Iată mai joc o rugăciune puternică, pe care o poți citi și tu în această zi mare, când te apuci de pregătiri, pentru a te asigura că totul va ieși așa cum vrei.
„Tata din Ceruri, te rog sa-mi binecuvintezi familia, prietenii, rudele si pe cei pe care ii iubesc, si pe cei care citesc aceasta rugaciune chiar acum. Arata-le Tu o noua imagine a dragostei si puterii Tale nemarginite.Duhule Sfant, te rog sa-i ajuti, chiar in acest moment. Acolo unde exista durere, te rog sa le daruiesti pacea si mila Ta. Acolo unde exista indoiala, te rog sa le inspiri o incredere innoita prin Harul Tau. Unde exista o nevoie, te rog sa le-o implinesti. Binecuvinteaza-le Tu caminul, familia, munca, da-le Intelepciune si Lumina in viata lor. Binecuvanteaza-i cand pleaca si cand se intorc acasa, mergi inaintea lor si deschide-le calea. Calauzeste-i si ocroteste-i clipa de clipa in toata viata lor.Iarta-le lor pacatele facute cu voie sau fara de voie, cu stiinta, din nestiinta sau pe cele pe care nu si le amintesc.Condu-i Tu pe Calea Ta Cea Sfinta,In Numele Fiului Tau, Iisus Cristos.Doamne Tata, Fiule si Duhule Sfant, va multumesc ca veti face mai mult decit pot eu cere. Amin!”