O rugăciune spusă la 12 noaptea e cât 40 rugăciuni spuse ziua

Maica Pelaghia s-a născut în satul Zaharovo, regiunea Reazani (Rusia) în anul 1890. Oarbă din naştere a primit de la Dumnezeu darul de văzătoare cu duhul.

Din cauza unui tratament greşit al mamei sale care era însărcinată, fetiţa s-a născut oarbă. Ea ştia toată psaltirea pe de rost.

A fost un om deosebit. În copilărie când avea cinci-şase ani, era vizitată de o călugăriţă care o învăţa despre credinţa adevărată.

Îi citea fetiţei psalmi şi rugăciuni. Tânăra avea o memorie extraordinară, orice psalm putea să-l memoreze numai după ce i se citea de trei ori.

După mărturiile contemporanilor cuvioasa Pelaghia nicicând nu mânca carne, iar în prima şi a şaptea săptămînă a postului Mare îşi întreţinea puterile doar cu o prescură şi puţină apă.

Mulţi credincioşi au fost vindecaţi datorită rugăciunilor ei. Primeau de la ea îndrumări şi sfaturi.

Ea însăşi se ruga şi cîte paisprezece ore pe zi, însoţind rugăciunea cu până la zece mii de metanii.

O mare atenţie acorda faptului cum ne facem însemnul Sfintei cruci. După spusele ei la unirea corectă a degetelor din ele iese foc.

Şi acest foc ne sfinţeşte şi curăţeşte corpul nostru, sângele nostru trecând prin această cruce de foc se curăţeşte de tot răul – totul arde.

Deci cu cît mai des ne însemnăm cu simbolul Sfintei Cruci , cu atît este mai curat sângele nostru şi cugetările noastre.

Cu atât sîntem mai aprope de Dumnezeu, şi mai repede ajung la El rugăciunele noastre.

Din amintirele protodiaconului Pavel Smirnov (Reazani):” E foarte greu să povesteşti despre Maica Pelaghia fără să-ţi reţii lacrimile. În viaţa mea n-a existat un om mai sfânt ca ea…

Încă din copilărie a fost alungată de acasă de proprii părinţi şi locuia la cei care vroiau s-o primească.

Era foarte aproape de Dumnezeu şi Sfinţii lui, cu care vorbea de la o vârstă fragedă, în deosebi cu Sfântul Serafim de Sarov care a devenit ocrotitorul şi îndrumătorul ei…”.

Ea a vindecat foarte mulţi oameni cu puterea rugăciunii sale. Înainte de a fi arestată i-a zis stăpânei casei unde locuia “în curând vor veni să mă ia…”.

La întrebarea de nedumerire de ce şi unde, a răspuns “că timpul este aşa”. Fiind arestată îşi petrecea timpul în arest citind toate acatistele pe care le ştia.

Şi în curând a fost eliberată, dar cu condiţia că nu va mai primi oameni pentru sfaturi şi vindecări

De aceea o perioadă s-a retras de la această activitate. Dar totuşi nu putea sa nu-i ajute pe toţi acei care aveau nevoie de ajutorul ei. Ultima dată a fost arestată în anul 1939.

Ea a prezis războiul cu Germania cu mult timp înainte, chiar şi ziua începerii.

Într-o zi a zis : „ Iată, astăzi s-a început războiul.” Nu a fost crezută de la început , fiindcă ştirea ajunse abea peste vreo patru zile.

Prezise că trupele fasciste vor ajunge până la localitatea unde locuia ea şi ca de acolo nu va mai putea înainta mai departe.

Din alte amintiri despre ea „ A fost un om sfânt. Şi cît de mult era iubită de oameni …La ea oamenii vin amărâţi , dar se întorc înaripaţi.

O mare putere avea de la Dumnezeu ” . Unul din cazurile întâmplate cu ea îl povestesc martorii: S-a întâmplat înainte de război.

Câţiva consăteni , însoţiţi de Maica Pelaghia veneau din localitatea învecinată. Pe drum ea le citea după memorie fragmente din psaltire.

Brusc a început o furtună şi o ploaie foarte puternică, care îi inconjura, dar de ei nu se atingea.

Înainte de a trece la cele veşnice le spunea celor ce o cunoşteau că atunci când nu va mai fi să mearga la ea la mormânt şi să continuie să-i spună durerile .

Şi chiar de nu o vor auzi pe ea, ea îi va auzi…şi le va ajuta. Şi îi ajută.

A fost o adevărată credincioasă. Un exemplu minunat pentru noi toţi. Contemporanii ei mărturisesc că avea un râs de copil.

Şi la ultima sa împărtăşanie o bucurie de copil. Noi nu sântem în stare să-i înţelegem această bucurie.

Maica Pelaghia a trecut la Domnul în anul 1966.