RUGĂCIUNI

Am intrat in Postul Paștelui. Cele mai importante învațături ale lui Arsenie Boca

Părintele Arsenie Boca a enunțat o serie de reguli impuse în Post, de care credincioșii ar trebuie să țină cont.

 

Postul Paștelui. 3 sfaturi ale lui Arsenie Boca

Alimentaţie reţinută

 

„Postul cu măsură sau mâncarea odată în zi (a nu se sătura). Mâncarea să fie de un singur fel, din bucate neînsemnate şi care se găsesc fără bătaie de cap şi pe care nu le pofteşte sufletul.

 

Să mănânce în fiecare zi un fel cu înfrânare. Vinul e folositor la bătrâneţe, la neputinţă şi la frig şi atunci puţin. Iar la tinereţe, la căldură şi la sănătate mai bună este apa – dar şi aceasta puţină, căci setea e mai bună decât toate poftele trupeşti”. (Cărarea Împărăţiei, Editura Charisma, 2007).

”Postul ne ajută să ne întâlnim cu Dumnezeu și de a avea parte de iubirea lui Dumnezeu, de câștigarea Impara­tiei Sale, de a vedea lumina dumnezeiască de care au avut parte mucenicii.

 

De pildă, Sfântul Ștefan care, „fiind plin de Duh Sfânt și privind la cer, a văzut slavă lui Dumnezeu și pe Iisus stând de-a dreaptă lui Dumnezeu. Și a zis: Iată, văd cerurile deschise și pe Fiul Omului stând de-a dreaptă lui Dumnezeu!”

 

Post şi rugăciune

„Postul e vechi şi începe odată cu omul. E prima poruncă de stăpânire de sine. Postul şi rugăciunea sunt două mijloace prin care curăţim firea de patimi. Toţi oamenii care s-au apropiat de Dumnezeu şi-au smerit sufletul cu rugăciune şi post.

 

Şi Iisus a postit 40 de zile punând postul începătură a vestirii împărăţiei lui Dumnezeu, deşi Lui nu-I trebuia, fiind nepătimaş. Cu trupul însă nu putem trata decât prin post.

El nu ştie şi nu recunoaşte convingeri. De aceea el trebuie uscat, încet şi cu socoteală, fiindcă în mocirla uscată porcii patimilor nu mai vin să se scalde. Ochii văd lucrurile, mintea vede gândurile. Postul curăţeşte ochiul, rugăciunea curăţeşte mintea”. (O sinteză a lucrării Părintelui Arsenie Boca).

 

Postul înfrânează patimile

 

“Cum să postim? Iată şi măsura pe care au văzut-o toţi Sfinţii Părinţi. Lepădarea de carne, grăsimi şi înfrânarea de la săturare. Şi e drept că una este foamea şi alta este pofta: una-i trebuinţă şi alta e patimă, şi patima trebuie ucisă. (…) Vremea postului trebuie să fie şi înfrânare trupească pentru soţi”.

Nu mănânci carne de porc, dar carne de om mănânci: clevetind, muşcând cu gura, osândind cu vorba şi ucigând cu gândul. Postul nu e, mai ales în creştinism, numai un regim al stomacului”, (Cuvinte vii – Părintele Arsenie Boca – Ediţia a doua, Editura Charisma, 2006).

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *