Cafeaua din Orz (ORZO) – energizantă, digestivă, bună pentru inimă și diabet!

Cafeaua din orz prăjit solubil este lipsită de substanțe excitate și poate fi consumată atât ca înlocuitor pentru cafeaua cofeinizată, cât și ca băutură digestivă. Are multe alte beneficii pentru sănătatea noastră.

Cafeaua din orz este recomandată de medicii nutriționiști în special pentru persoanele care au probleme cu greutatea sau cu digestia, dar și celor care vor să se mențină sănătoase.

A mai fost numită “prietena stomacului”, deoarece stimulează rapid digestia și îmbunătățește tranzitul intestinal.

Cafeaua din orz nu conține cofeină și este o sursă naturală de vitalitate și energie. Poate fi consumată de cei care nu tolerează cofeina și chiar de copii.

Iată 6 beneficii pentru sănătate:
1. Orzul este foarte bogat în fibre alimentare, care ajută la menținerea sănătății intestinelor și a colonului.

2. Consumul regulat de orz ajută la scăderea colesterolului “rău” și a colesterolului sangvin la bărbați și la femeile aflate la menopauză și premenopauză.

Efectul de scădere a colesterolului se datorează și beta-glucanilor, pe care orzul îi conține în cantități mult mai mari decât alte cereale. Acești compuși susțin totodată funcția imunitară.

3. Seleniu, quercetina și acizii fenolici sunt antioxidanți găsiți în orz care previn distrugerea celulelor ADN și îmbătrânirea prematură.

4. Orzul scade riscul de apariție a cancerului și a bolilor cardiovasculare (hipertensiune arterială, insuficiență cardiacă, atac de cord).

De altfel, FDA a aprobat etichetarea produselor din orz cu următorul mesaj: “Orzul poate reduce riscul bolilor de inimă”.

5. Orzul și alte cereale integrale sunt recomandate și persoanelor care suferă de diabet, în special la masa de dimineață.

6. Consumul de orz și alte alimente bogate în fibre previne formarea pietrelor la bilă.

Unde se găsește?
Cafeaua se poate procura din supermarketuri sau din magazinele naturiste.

Cum se bea?
– Puneți 1-2 lingurițe de cafea într-o ceașcă, turnați puțină apă sau lapte rece, și frecați.
– Turnați apă sau lapte fierbinte în cantitatea dorită și îndulciți cu zahăr brun.

Veți obține o băutură naturală, gustoasă, fără cofeină, care poate fi servită în orice moment al zilei.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *