Calendar ortodox 21 februarie. Rugăciunea Sfântului Timotei pentru scoaterea sufletului din păcat şi pentru izbăvire de necazuri
În această zi, sunt prăznuiţi Sfinţii Eustatie şi Timotei. Sfîntul Timotei a primit darul de a tămădui bolnavii și de a scoate din oameni duhurile necurate. Azi este bine să rosteşti o rugăciune către Sfântul Timotei pentru scoaterea sufletului din păcat şi pentru vindecare trupească şi sufletească.
Canon de rugăciune către Sfântul Cuvios Timotei din SimboliTroparul Sfântului Cuvios Timotei din Simbolglasul al 4-leaDumnezeul părinţilor noştri, Care Te porţi pururea cu noi după blândeţile Tale, nu depărta mila Ta de la noi, ci, pentru rugăciunile părinţilor noştri, îndreptează viaţa noastră în pace.Cântarea 1.
glasul al 8-leaIrmosulSă cântăm Domnului, Celui Ce a povăţuit pe poporul Său prin Marea Roşie, cântare de biruinţă, că S-a preaslăvit.Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Timotei, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.Pe tine steaua cea înţelegătoare, care ai strălucit plin de lumină, părinte, cu înălţimea înfrânării şi ai luminat inimile credincioşilor, pururea te lăudăm, Fericite Timotei.Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Timotei, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Având aţintit la Dumnezeu ochiul cugetului, părinte, ai scuturat din sufletul tău somnul nepăsării, şi te-ai făcut locaş al Dumnezeiescului Duh şi loc de sfinţenie, Fericite Timotei.Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Timotei, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.Într-armat fiind părinte, cu smerenia, ai trecut nevătămat meşteşugirile vicleanului şi te-ai înălţat către Dumnezeu; şi te îndulceşti acum de Slava Lui totdeauna, Fericite Timotei.Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.
Să cinstim cu laude pe Fecioara, Născătoarea de Dumnezeu, care în chip de netâlcuit a zămislit în pântece pe Dumnezeu şi Făcătorul tuturor şi cu adevărat L-a Născut cu Trup şi Fecioară a rămas.
Cântarea a 3-a
IrmosulÎntărirea mea eşti, Mântuitorule şi Scăparea şi Puterea mea. Inima mea care s-a căit, întăreşte-o întru frica Ta; că nu este sfânt ca Dumnezeul nostru.Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Timotei, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.Milostivindu-te pentru toţi cu milostivirea ta, te-ai făcut ca un alt Avraam, primind pe cei ce veneau de pretutindeni, Fericite Timotei; şi prin ostenelile tale ai slujit pe Dumnezeu.
Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Timotei, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.Cu răsăritul faptelor tale, părinte, soare neapus te-ai făcut, luminând pururea cu razele nevoinţelor tale, până la marginile pământului şi risipind întunericul demonilor.Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.Fecioară Curată, Născătoarea Împăratului împăraţilor, rupe lanţurile greşelilor mele şi mă îndreptează către cărările pocăinţei, prin rugăciunile tale.
Cântarea a 4-aIrmosul
Din Munte Umbros, din Ceea ce Singură este Născătoare de Dumnezeu, cu Dumnezeiască vedere mai înainte a cunoscut Proorocul, Cuvinte, că Te vei Întrupa şi cutremurându-se, slăvea Puterea Ta.Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Timotei, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.Totdeauna fiind întărit cu rugăciunile tale, arcurile şi săgeţile vrăjmaşilor celor înţelegători le-ai socotit ca pe nişte săgetături copilăreşti, vrednicule de laudă, Părinte Timotei!
Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Timotei, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.Chipului iconomiei lui Hristos celei în legătură cu noi închinându-te, cugetătorule de Dumnezeu, ai suferit ispită de bătăi, de la cei ce se lepădau de Dânsul, Părinte Timotei!