Ceaiuri bune pentru colon iritabil
Sindromul colonului iritabil (S.C.I.) a devenit o afecțiune tot mai des întâlnită în societatea actuală. În limbaj medical se mai numește „colopatie funcționabilă” sau „colon spastic”. Așa cum o arată și numele, această tulburare afectează motilitatea intestinului gros. Este însă o afecțiune benignă, care nu implică inflamații, tumori sau alte modificări ale țesutului intestinului care pot duce la cancer colorectal.
Colon iritabil – factori de risc
Cele mai afectate grupe de vârstă sunt cele cuprinse între 20 și 50 de ani. Incidența bolii este mai mare la femei (66%) decât la bărbați (34%). La femei, un factor de risc important pentru apariția acestei afecțiuni este terapia cu hormon estrogen înainte sau după menopauză. Sindromul colonului iritabil se poate moșteni din familie. Însă atât gena, cât și condițiile de mediu contribuie la apariția acestei disfuncții.
Din ce cauză apare colonul iritabil
Sindromul colonului iritabil poate să apară ca urmare a unei infecții sau inflamații a tractului gastrointestinal. Profesorul universitar Constantin Milică scria în una din cărțile sale că, potrivit datelor statistice, 90% dintre cazurile de colon iritabil sunt cauzate de acumularea de toxine și reziduuri în colon. Consumul excesiv de alimente grase, mesele neregulate, luate pe fugă, dieta săracă în fibre, abuzul de tutun, cafea sau alcool este incriminat și el pentru îmbolnăvirea colonului. Stresul crescut, anxietatea și depresia, abuzul emoțional, psihic sau sexual, astenia, suprasolicitarea fizică și mentală, insomnia și alergiile au fost de asemenea asociate cu dezvoltare bolii.
Colon iritabil – simptome
Persoanele cu colon iritabil au crampe și dureri abdominale. Suferă deseori de balonare și gaze. La unii pacienți pot fi prezente atât constipația, cât și diareea și scaunele cu mucus. În majoritatea cazurilor, boala nu produce simptome severe. Cei mai mulți reușesc să țină sub control simptomele prin dietă, stil de viață și evitarea stresului. Sindromul colonului iritabil poate avea perioade de remisiune, în sensul că simptomele pot să dispară complet o vreme, după care revin.
Simptome grave care semnalează necesitatea unui consult medical:
scădere în greutate
sângerări rectale
diaree în timpul nopții
anemie prin deficit de fier
vărsături inexplicabile
dificultăți la înghițire
dureri persistente care nu trec după eliminarea gazelor sau a scaunului
Dacă nu este tratat corespunzător, colonul iritabil poate duce la constipație cronică, hemoroizi sau depresie.
Ceaiuri
Fitoterapeutul Constantin Milică propune o serie de ceaiuri din plante pentru controlul simptomelor acestei boli. Plantele folosite au proprietăți antispastice, carminative, sedative și antiseptice.
Ceai mixt, preparat din:
flori de salcâm
flori de tei
frunze de mentă
frunze de roiniță
coada-șoricelului
coada-racului
Plantele se amestecă în proporții egale. Pentru prepararea uni ceai, se folosește 1 lingură de amestec și 200 ml de apă clocotită. Se lasă la infuzat 10 minute, apoi se strecoară. Se consumă câte 2-3 ceaiuri calde pe zi. Ajută la calmarea spasmelor și reducerea balonării.
Pentru un efect similar se poate bea ceai de rozmarin sau de ghimbir, câte 3 căni pe zi, după mese.
Ceai de trifoi roșu și mușețel
Ceai de chimen – câte 2-3 căni pe zi
Ceai din frunze de lucernă
Ceai de mentă, mușețel, turiță mare sau nalbă – se beau câte 100 ml de ceai, de 3-4 ori pe zi
Decoct de rădăcină de cicoare – câte 2 căni pe zi
Alte remedii pentru colonul iritabil
Pentru curățarea mucoasei colonului se poate consuma suc de aloe vera, câte 100 de mililitri, de 3 ori pe zi.
Pentru combaterea constipației, se recomandă semințele de pătlagină (psyllium). Din acestea se prepară un macerat (2 lingurițe de semințe la 150 ml de apă). Gelul obținut se amestecă apoi cu ceai de coada-șoricelului.
Uleiul de cătină este și el benefic, dacă se iau câte 2 linguri pe zi, una dimineața și una seara, înainte de masă. Se pot face cure de câte 1 lună de zile, separate între ele de pauze de 1 lună.
Contra gazelor și balonării se mai pot consuma pulberi de ghimbir și scorțișoară, câte 1 vârf de cuțit, de 3 ori pe zi. Tratamentul se face înainte de mese.