Lidl retrage de la comercializare două sortimente de iaurt
Compania Lidl şi Autoritatea Națională Sanitar Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA) au emis o avertizare potrivit căreia două tipuri iaurturi din gama Pilos, vândute la găleată de 1.5 kg, pot conţine bucăţi de plastic.
Potrivit alertei, este vorba de următoarele produse: Pilos Iaurt natur 3.5% grăsime, 1 kg, produs de Friesland Campina, Nr. Lot: 10B42B5-10; cu termen de valabilitate 15.12.2022 și cod de bare 20439927; Pilos Iaurt natur 1.5% grăsime, 1kg, produs de Friesland Campina, Nr. Lot: 10B3FH8-10, cu termen de valabilitate 12.12.2022 și cod de bare 20972790.
Există suspiciunea că acestea au fost contamine cu un corp străin, cu masa plastică de 0.2 – 0.5 mm. Produsele pot fi returnate în orice magazin Lidl, iar contravaloarea acestora va fi restituită fără a fi necesară prezentarea bonului fiscal.
Potrivit Jurnalul de Argeș