O bunică este puțin dintr-un părinte, puțin dintr-un profesor și puțin din cel mai bun prieten!

Chiar dacă bunica este, pentru familie, o adevărată binecuvântare, mai există persoane care nu înţeleg cu adevărat prezența ei, în viața nepoților.

 

Ce le face pe bunici, cu adevărat speciale?…..Vârsta!…

Vârsta lor este vârsta dragostei şi a afecţiunii!

 

Să recunoaștem, nu există persoană pe lume care să facă, pentru copii, ce face bunica. Ea are bagheta ei magică și, când o atinge, umple viața copilului de praf de zâne și de visuri.

Bunica este persoana care crede cel mai mult în copii, este cea care îl ridică atunci când cade; cea care suflă în lingura cu mâncare, atunci când copilul nu vrea să mănânce, căci e „ărș”; este cea care ceartă, cu voce blândă și copilul nu se mai știe certat, ci învățat; este cea care, deși a trecut prin multe în viață, încă mai are răbdare cu nepoții…

 

Când copilul face „prostioare”, bunica îl mângâie, iar mama îl ceartă.

Bunica este cea care îi dă copilului prima lecție de credință. Cea care îl învață să spună „Înger, îngerașul meu” și îl apropie de divin, deschizând ușa spre Dumnezeu.

 

Bunica are un zâmbet de neuitat, un zâmbet luminos, care aprinde și cea mai întunecată cameră și care îl face pe copil să nu îi mai fie frică de Bau-Bau.

Bunica te învață ce înseamnă bunătatea, căci ea, dintre toți, îți va spune o vorbă bună chiar și atunci când simți tu că nu o meriți…

 

Bunica oferă copilării frumoase, bunica este cel mai bun dascăl, ea este cea care te învață, pentru prima dată, să numeri. Pe degete, este adevărat, dar numeri!

Bunica îți este cel mai bun prieten, de la început și până la final.

 

Chiar dacă nu o mai ai fizic, vorbești cu ea în vis și, ca prin minune, găsește în orice situație o modalitate de a-ți da un sfat bun.

Bunica are puțin din toate și te-a format, fără să realizezi, pentru viața de adult pe care o trăiești acum.