RUGĂCIUNI

Părintele Calistrat – ÎNDEMN CĂTRE TOȚI CREȘTINII ORTODOCȘI AI BISERICII NOASTRE !!!

Am fost atent cu foarte mult interes, la tot ce se întâmplă în spațiul nostru românesc ortodox și este foarte clar, că tot ce se petrece este numai și numai din îngăduința lui Dumnezeu.

Este un moment crucial când trebuie să înțelegem, că Biserica văzută din spațiu laic pământesc va suferi mari transformări în plan social în cadrul geopolitic existent.

Se pare că Dumnezeu ne testează credința și lucrarea ortodoxă, să vadă cu ce fel de suflete curate, va începe marea confruntare în lumea aceasta, împotriva noilor curse și ispitiri moderne ale vicleanului diavol.

Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe din România, trebuie să analizeze atent și cu multă acrivie, toate abuzurile sau exagerările, apoi toate abaterile de conduită politică firească și normală, apoi abuzurile fața de credincioșii noștri români și față de instituția bisericii, din prea multă exagerare nejustificată și neconstituțională, aplicate românilor, cu prea mult tupeu sau prea mult exces de zel.

Dacă la o masa dialogului între biserică și politic, românul ortodox nu mai are dreptul la manifestarea credinței libere în propria țară, conform Constituției, iar alte libertăți și interese meschine trec neobservate și dacă conducătorii politici sfidează dorințele celor mici și trudnici, atunci trebuie urgent să apelăm la Împăratul creștinilor, Domnul nostru Iisus Hristos.

Cu binecuvântarea și îndemnul întregului Sfânt Sinod, toată România Ortodoxă trebuie să intre în intensă, serioasă și smerită rugăciune, cu mic cu mare de la bătrâni la copii.

Preoții trebuie neapărat, să săvârsească Sfintele Liturghii cu multă evlavie și credință fierbinte, pentru a îndepărta primejdiile care pândesc destabilizarea bisericii, a țării, a ortodocșiilor și a culturii noastre naționale, spirituale și românești.

Este inadmisibil în luna noiembrie, apoi în lunile de iarnă, bisericile să stea goale și inchise iar creștinii să stea în frig la slujbe, mai ales copiii și bătrânii care sunt vulnerabili, la tot felul de gripe și răceli, ținând cont că ne plângem mereu în media, de lipsa paturilor, a medicilor, și de supra aglomerarea spitalelor.

La fel și țăranul român, trudnicul pământului strămoșesc, care îndură frigul în aer liber, cu piețele închise, în timp ce marile magazine ale intereselor politice, vând liniștite la cald, în spații închise, cu aer condiționat, să nu transpire.

Unde este respectul față de creștinul ortodox, cetățeanul ortodox, țăranul ortodox și contribuabilul care întreține clasa politică, cu bani mulți și scaune moi să cârmuiască țara spre bine și o direcție sănătoasă.

V-ați întrebat frați români și creștini cât de scump plătim astăzi, nepăsarea, indiferența, clientelismul politic ieftin, minciuna politică, compromisul, dar cât de mult l-am supărat noi pe Dumnezeu, trăind o viață în hazard, plăcere, dezmăț, distracție și consumerism aberant, nejustificat?

Ar trebui să ne trezească puțin, glasul Sfintei Liturghii, psalmii, acatistele, rugăciunea personală, să ne luminăm conștiințele adormite, să putem îndepărta de la noi supărarea lui Dumnezeu, pornită cu dreptate asupra noastră.

Cu intensitate mai mare, sau fără intensitate, cu frică sau fără frică, cu pericol sau fără pericol, virusul poate fi slobozit în continuare de Dumnezeu asupra noastră ca pedeapsă, sau poate fi oprit tot de Dumnezeu, El singur știind cum și când, va da liniște omenirii, indiferent de neputințele ei.
“Inima înfrântă și smerită, Dumnezeu nu va urgisi”.(Psalmii).

“Pe cel ce vine la Mine cu credință, nu-l voi da afară”.(Sf.Evanghelie).

“Nu vreau moartea păcătosului, ci să se întoarcă și să fie viu”.(Sf.Evanghelie).

“Nu am venit să judec lumea, ci să mântuiesc lumea”.(Sf.Evanghelie).

Iată fraților creștini, că singura scapare din necaz, nu mai este nici votul politic, nici protecția Constituției, nici legile juridice, nici drepturile omului, aici este nevoie de directa mila a lui Dumnezeu, care poate opri orice abuz și răutate nedreaptă, pusă ca jug demonic, asupra poporului binecredincios.

Să ne închinăm cu credință, cu inimă zdrobită la mila Slavei Sale, Majestatea Sa Divină nu poate fi lezată sau hulită de făptura mâinilor Lui.

Cum zice psalmistul?
“Că prea mult ne-am săturat de ocara celor îndestulați și de defăimarea celor mândri”.(Psalmii).

Să ne luăm cu seriozitate, atribuția spirituală de creștini adevărați și prin curată rugăciune, trăită cu toată simțirea.

Să-L rugăm pe Dumnezeu, să depărteze de la noi toată mânia Lui cea dreaptă și să ne ierte, să ne dăruiască eliberarea de sclavia socială și modernă, a unei lumi lipsite de Dumnezeu.

O societate care merge în derivă și fără o direcție constructivă și stabilă, pentru viitorul generațiilor care vin și se succed după noi, nelăsând în urmă un sistem sănătos de valori, morale, culturale și spirituale.

Să fim treji și atenți, căci numai și numai de noi, depinde cum va fi viitorul românesc, sau dacă nu ne vom dilua noi singuri ca neam, ca țară, ca limbă și ca ethos românesc.

 

Dumnezeu să ne ocrotească, să ne slobozească, să ne ierte, să ne aducă El singur pacea Duhului Sfânt și bucuria mântuirii.

“DOAMNE MÂNTUIEȘTE PE CEI BINE CREDINCIOȘI”!

(Pr.Calistrat- M-rea Vlădiceni).

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *