Veste bună pentru cei cu pensii mai mici de 3.000 de lei. Anunț de ultimă oră pentru români

Din 1 februarie, a  început noua sesiune parlamentară din acest an. Parlamentarii vor veni înapoi la muncă, după vacanță de iarnă și vor stabili priorități legislative pentru anul în curs.

În cadrul dezbaterii parlamentare, partidele au anunțat, fiecare în parte, care sunt cele mai importante proiecte, cărora li se va acorda prioritate.

Veste bună pentru cei cu pensii mai mici de 3.000 de lei

Prioritățile PNL sunt Pachetul de legi ale Educaţiei, proiectul legislativ care se ocupă de rezolvarea problema pensiilor speciale sau proiectul privind impozitarea pensiilor.

Ionuț Stroe, purtătorul de cuvânt al liberalilor, a declarat luni, 30 ianuarie, când ședința grupurilor reunite parlamentare ale PNL a luat sfârșit, că prioritățile legislative ale senatorilor și deputaților PNL vor fi Pachetul de legi ale Educaţiei.

„Cele mai multe proiecte practic vin să susţină angajamentul în raport cu condiţiile din PNRR. Sunt foarte multe proiecte care trebuie promovate în directă sincronizare cu Guvernul României tocmai pentru a prioritiza acest program şi de a beneficia de pe urma fondurilor care ne stau la dispoziție”, a spus acesta.

Principala prioritate a PSD vor fi pensiile speciale

Marcel Ciolacu a precizat că principala prioritate sunt pensiile speciale.

Liderul PSD a mărturisit că prioritatea numărul unu sunt pensiile speciale și își doresc să găsească forma constituțională ca acest capitol cu pensiile speciale să fie închis.

„Din punctul nostru de vedere, prioritatea numărul unu sunt pensiile speciale şi aşteptăm, împreună cu Ministerul Justiţiei, să găsim forma constituţională ca acest capitol cu pensiile speciale să fie odată închis pentru totdeauna în România”, a declarat liderul PSD.

El a mai menționat că un alt lucru foarte important sunt legile speciale, dar trebuie să aibă o discuție cu ministrul Finanțelor, deoarece impactul bugetar este semnificativ. Social-democratul a mai spus ar prefera ca o parte din noua lege să se implementeze în anul acesta și să intre în vigoare, pentru a putea fi valabilă pentru anul școlar 2023-2024.

PSD și PNL, dispută în legătură cu legile educației

Un pachet de legi privind educația națională este de așteptat să fie adoptat de către executivul și trimis Parlamentului. PSD a anunțat că dorește modificări ale proiectului de lege.

Ministrul Educației, Ligia Deca, a declarat luni în ședința PNL, că legea educației trebuie aprobată până în iunie pentru că există jaloane în PNRR și putem pierde bani. Ea a mai mărturisit că este nevoie de asumare politică pe acest pachet de legi.

Prioritatea USR va fi oprirea scumpirilor

Liderul USR, Cătălin Drulă, a menționat că cei din coaliția PSD-PNL le provoacă o situație precară oamenilor și pune în pericol viitorul economiei românești.

„Guvernul vrea taxe şi impozite mai mari: pe chirie, pe PFA-uri, pe companii, ca să alimenteze pensiile speciale şi să aibă bani de împărţit clientelei politice. România plăteşte 12 miliarde de lei doar pentru pensiile speciale, sumă care ar putea merge către drumuri, către spitale, către şcoli”, a adăugat el.

Acesta a mai spus că România poate ieşi din această criză a scumpirilor, dacă se va pune capăt jafului din bani publici şi dacă actuala majoritate va adopta soluţiile corecte pentru stoparea inflaţiei.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *