Vila Golescu din Câmpulung
Aparținând uneia dintre cele mai vechi familii boierești, cu rădăcini în secolul al XV-lea, Vila Golescu a fost construită în anul 1910, supraviețuind împrejurărilor dificile ale istoriei.
✔A fost ridicată de către inginerul silvic Vasile Golescu pe dealul vestic, cu vedere spre orașul Câmpulung Muscel, având rol de casă de vacanță.
➡Vila, creație a arhitectului Constantin N. Simionescu, este un exemplu excelent de stil neoromânesc, o combinație între elemente ale arhitecturii și locuirii tradiționale și varianta regională a stilului Art Nouveau de sorginte europeană.
✔Ansamblul cuprinde și un canton-anexă, model tip pentru adăpostul grădinarului, ce amintește de cule, având aceeași expresie în stil național.
➡Pasionat de silvicultură, Vasile Golescu a conceput un parc terasat în jurul casei. Cu o suprafață de peste 3 ha, parcul este un exemplu de biodiversitate conservată intact, cuprinzând arbori și arbuști foarte rar întâlniți pe teritoriul României.
✔Simbol al eleganței și simplității aristocratice de la începutul secolului XX, Vila Golescu inspiră și astăzi vizitatorii prin elementele stilului arhitectural neoromânesc.
➡Vila și parcul dendrologic Golescu din Câmpulung Muscel se află în proprietatea Fundației Pro Patrimonio și reprezintă un ansamblu arhitectural și peisager excepțional.
➡Acestea au intrat în proprietatea Fundației Pro Patrimonio în anul 2002, ca urmare a donației făcute de Irina Maria Golescu, probabil ultima descendentă a uneia dintre cele mai vechi familii românești, a cărei istorie începe în secolul al XV-lea și are un rol decisiv în politica de modernizare a națiunii române și revoluția de la 1848.
Adresa: Str. Soldat Dumitru Golescu, nr. 3, Câmpulung, Județul Argeș
(Sursa: https://www.propatrimonio.org; https://www.igloo.ro)