🍀Tradiții și obiceiuri – Strigatul peste sat – Partea I

 

➡️Obicei străvechi în satul românesc Strigatul peste sat încă se mai practică, în așezările rurale din sudul Transilvaniei și Muntenia. Acesta este un ceremonial nocturn care avea loc doar o dată pe an în ajunul marilor sărbători religioase. Cel mai adesea tradiția îl plasa de Anul Nou, în preajma Bobotezei sau Lăsatul Secului de Paște, dar îl întâlnim și în Joia Mare, Sâmbăta Paștelui, Blagoveștenie, Sf. Gheorghe, Sf. Toader, Lăsatul Secului de Crăciun.

 

✔️Nu întâmplător acest obicei avea loc în preajma marilor sărbători, fiind considerat un bilanț al celor bune și rele făcute de membri comunității. La începerea postului Paștelui și al Crăciunului, oamenii trebuiau să fie curați sufletește, iar acest eveniment, așteptat cu sufletul la gură, era privit de săteni ca o spovedanie colectivă. Dacă până în acel moment ascunseseră o faptă rea, acum aceasta era spusă cu glas tare de către feciorii, special desemnați pentru înfăptuirea ritualului: ,Constantin al Nuțului s-a îmbătat la făgădău și și-a pierdut haina în drum” .

 

➡️Lucruri nedemne de un gospodar erau strigate satului spre marea rușine a celui împricinat. Chiar dacă la prima vedere aceste gesturi aveau un caracter umilitor, nu trebuie omis faptul că vechile comunități trăiau în condiții în care actul de justiție echitabilă nu putea fi aștepta întotdeauna de la autoritățile locale.

 

✔️În timpul nopții, mai mulți tineri care-și păstrau anonimatul datorită întunericului, se adunau pe dealuri, se urcau în copaci înalți sau chiar pe acoperișurile caselor și începeau să poarte un dialog, de cele mai multe ori în versuri, în care discutau despre cele mai arzătoare aspecte ale comunității. O problemă care indigna o anumită categorie de populație, era aceea a fetelor bătrâne sau al flăcăilor tomnatici, care, credeau oamenii, nu-și găseau rostul în comunitate fără să aibă o familie. Nu scăpau de strigători cei care întârziau cu aratul, semănatul sau fetele și femeile care la șezătoare se dovedeau nepricepute la tors, cusut sau țesut. Babele care făceau farmece sau bătrânii ce se uitau după femei tinere, erau luați în tăbarcă spre marea lor necinste și amuzamentul auditoriului. Nici autoritățile locale nu scăpau de judecata publică dacă se abătuseră în cursul anului de la normele de bună cuviință sau dacă încălcaseră cu bună știință sau nu conduita morală. Cert este că satul asculta remarcile ironice într-o atmosferă de sărbătoare, în apropierea satului fiind aprinse focuri ritualice cu caracter purificator, iar adolescenții își făceau motoșine (grămezi de paie) cărora le dădeau foc pe dealuri când începea dialogul . De asemenea, Strigatul peste sat, era un bun prilej pentru tineri să-și anunțe dragostea și faptul că, imediat după Paște, se vor căsători. ,,M-a îndires (însărcinat) Pătru Plopenilor să-i fac un pod de aur până la Firuța Păuneștilor”.

 

Bibliografie: (Ion Ghinoiu, Obiceiuri Populare de peste an, București, 1997).

Text: Dr. Tița-Nicolescu Ion, Muzeul Viticulturii și Pomiculturii Golești