Andreea Marin are o aniversare tristă. Zâna nu poate trece peste pierderea părinților ei: „Sunt îngeri în cer și un dor nestins mă duce cu gândul la ei”

Andreea Marin este una dintre cele mai iubite prezențe feminine din România. Fosta prezentatoare a emisiunii Surprize, surprize împlinește azi frumoasa vârstă de 48 de ani, ocazie cu care a publicat imagini din copilărie. Printre ele se regăsește și una cu tatăl ei, cu care a avut o relație de-a dreptul specială.

 

Andreea Marin, aniversare lacrimi

Andree Marin a împlinit 48 de ani și cu această ocazie a transmis un mesaj emoționant prin intermediul rețelelor de socializare. A făcut dezvăluiri despre părinții ei, care nu mai sunt în viață și cu care a avut o relație de-a dreptul specială. Vedeta le simte lipsa și se consolează cu gândul că acum ei sunt îngeri și o protejează mereu.

 

„De aici am plecat la drum către lumea cea mare. Acum 48 de ani, din brațele lor calde și protectoare. Îmi sunt îngeri în cer și un dor nestins mă duce cu gândul la ei, părinții mei, rădăcinile mele iubitoare, Violeta și Dan Nicolae. Vă iubesc și vă mulțumesc, îngerii mei păzitori! Și să știți că am și aici, pe pământ, oameni buni ca pâinea caldă ce au rămas să aibă grijă de sufletul meu”, a transmis vedeta.

Andreea Marin a vorbit de multe ori despre tatăl ei, cu care a avut mereu o relație extrem de specială. Spune despre el că era un bărbat u coloană vertebrală, mereu constructiv, cu un simț al umorului foarte dezvoltat. Încă de mică l-a avut ca exemplu și a fost apropiată de acesta. Se pare că vedeta îi și seamănă foarte bine. A moștenit de la el privirea pătrunzătoare și un zâmbet cald și frumos.

 

Andreea Marin, despre drama vieții sale

Andreea Marin trăiește o frumoasă poveste de iubire acum. Are o familie frumoasă, un iubit minunat și o fetiță la fel de superbă și se poate considera o femeie cu adevărat împlinită.

Totuși, a mai avut parte în viață și de greutăți. Andreea Marin a pierdut două sarcini cu ani în urmă și a crezut că nu va mai putea avea niciodată copii. A ignorat sfaturile medicilor care îi spuneau că nu va putea duce la capăt o sarcină și a riscat foarte mult. Norocul ei a fost că a primit sfaturi de la specialiștii care i-au zic că încă mai are șanse să-și îndeplinească visul pe care îl are orice femeie: acela de a deveni mamă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *