Calendar ortodox 5 decembrie 2023. Se ține post negru în ajun de Bobotează

La data de 5 ianuarie este sărbătorit ajunul Bobotezei, o sărbătoare extrem de importantă. Este o zi marcată de multe tradiții și obiceiuri, dar tot astăzi sărbătorim și un sfânt mare, care a ales să moară pentru Dumnezeu. Vezi ce trebuie să faci miercuri.

Sfântul zilei de 5 ianuarie

La data de 5 ianuarie are loc prăznuirea Sfântului Teopempt, care a ales să își dea viața pentru Hristos. Când a mărturisit că Iisus Hristos este fiul lui Dumnezeu, a fost aruncat într-un cuptor cu foc și supus la chinuri grele, printre care și scoaterea unui ochi.

 

Cu toate acestea, a rezistat în viață și îl convertesc la creștinism pe vrăjitorul Teona. Pentru că nu s-a lepădat de credința în Iisus Hristos Sfântului Teopempt și a mărturisit că îl iubește pe acesta, i-a fost tăiat capul, iar Teona a fost îngropat de viu.

În ziua Ajunului Bobotezei se va săvârşi, pentru a doua oară de la începutul anului, Liturghia Sfântului Vasile cel Mare, unită cu Vecernia Sărbătorii Botezului Domnului. Este o zi mare, în care mulți credincioși merg la biserică.

Tot pe 5 ianuarie facem pomenirea:

– Sfintei Sinclitichia;
– Sfantului Cuvios Grigorie din Acrita;
– Sfantului Cuvios Fostirie;
– Sfantului Mucenic Sais;
– Sfantului Mucenic Teoid;
– Sfintei Cuvioase Domnina;
– Sfintei Cuvioase Tatiana;
– Sfantului Cuvios Mucenic Romano din Carpensia.

Post negru în ajun de Bobotează

Tradiția spune că, în ajun de Bobotează, pe 5 ianuarie, este bine să ținem post negru, adică să nu consumăm nimic. Potrivit Tipicului Sfântului Sava, dacă Ajunul Bobotezei cade într-o zi de sâmbătă sau duminică, credincioșii nu trebuie să țină post negru.

Având în vedere că ajunul este miercuri, ar fi indicat să ne abținem de la mâncare și băutură, ca să luăm Agheasma Mare pe inima curată. Este bine ca astăzi să ne rugăm mai mult și să facem fapte bune.

Pe 6 ianuarie, toți credincioșii trebuie să meargă să ia apă sfințită. Așadar, se spune că se gustă din Agheasma Mare timp de 8 zile începând de la Bobotează, până pe data de 14 ianuarie.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *