Distanța la care este permis să plantezi un copac față de gardul vecinilor. Când se poate planta un gard viu chiar pe hotar

Atunci când locuiești la curte te bucuri se mai mult spațiu pe care îl poți folosi după bunul plac. Există însă și cateva limite pe care trebuie să le respecți dacă ai in apropiere și vecini. Astfel, atunci când vine vorba de plantarea copacilor trebuie respectată o distanță anume, aceasta fiind prevăzută de lege.

Mai exact, Codul Civil prevede la art. 613 distanța legală la care poți planta față de hotarul proprietății. Această regulă  se aplică  în cazul tututor arborilor plantați în vecinătatea altei proprietăți, cu excepția  arbuștilor sau gardului viu care nu trebuie să depășească înălțimea de 2 metri.

Codul Civil. Articolul 613:

 

În lipsa unor dispoziții cuprinse în lege, regulamentul de urbanism sau a obiceiului locului, arborii trebuie sădiți la o distanță de cel puțin 2 metri de linia de hotar, cu excepția acelora mai mici de 2 metri, a plantațiilor și a gardurilor vii;

În caz de nerespectare a distanței, proprietarul vecin este îndreptățit să ceară scoaterea ori, după caz, tăierea, la înălțimea cuvenită, a arborilor, plantațiilor ori a gardurilor vii, pe cheltuiala proprietarului fondului pe care acestea sunt ridicate;

 

Proprietarul fondului peste care se întind rădăcinile sau ramurile arborilor aparținând proprietarului vecin are dreptul de a le tăia, precum și dreptul de a păstra fructele căzute în mod natural pe fondul său.

Dacă ramurile copacului sau rădăcinile acestuia depășesc hotarul și ajung în proprietatea vecină, atunci acesta are dreptul de a tăia crengile sau să păstreze fructele care cad pe partea sa de teren.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *