Duminica Floriilor 2023: Tradiții și obiceiuri pentru această zi sfântă
Duminica Floriilor 2023. Floriile se sărbătoresc în fiecare an duminica, cu o săptămână înaintea Paștelui, iar cum anul acesta Învierea Domnului a picat la data de 16 aprilie, Duminica Floriilor este celebrată la data de 9 aprilie.
Duminica Floriilor 2023. Floriile sunt sărbătorite la data de 9 aprilie 2023, iar în această zi, oamenii ce poartă numele unei flori își celebrează onomastica. Iată care sunt tradițiile și obiceiurile pentru această zi sfântă.
Ce se celebrează de Duminica Floriilor 2023
Duminica Floriilor se serbează în fiecare an cu o săptămână înainte de sfânta zi de Paște, iar această zi mai poartă numele de Duminica Patimilor sau Duminica Patimilor Domnului. În anul 2023, Floriile se celebrează la data de 9 aprilie, astfel Învierea Domnului este celebrată la data de 16 aprilie.
De Duminica Floriilor se serbează intrarea Domnului în Ierusalim, pe un asin, întâmpinat cu flori, cu ramuri de măslin şi de finic, fiind aclamat de mii de oameni asemenea unui împărat „Osana! Bine este cuvântat Cel ce vine în numele Domnului!”. Biserica celebrează în mod specia această zi sfântă, printr-o Liturghie diferită, creștinii mergând cu crenguțe de salcie, acestea urmând să fie binecuvântate de preot.
Această sărbătoare este foarte importantă pentru credincioșii, aceasta fiind singura în care Mântuitorul Iisus Hristos a acceptat să fie aclamat ca împărat. Creștinii aduc crenguțe de salcâm la biserică, acestea semnificând ramurile de măslin şi finic, însă acestea mai au și o altă însemnătate, spunându-se că salcia
s-a făcut pod pentru Maica Domnului pentru a o ajuta să își continue drumul. De atunci, Fecioara Maria a dăruit sfințenie salciei.
Duminica Floriilor este celebrată în perioada Postul Paștelui, astfel în această zi este dezlegare la pește, element alimentar ce nu trebuie să lipsească din meniul acestei zile. Ca în orice zi de sărbătoare, există anumite tradiții pe care oamenii le urmează cu sfințenie pentru a avea noroc tot anul.
În unele zone din România, fetele dorm cu crenguțele de salcie sub pernă pentru a deveni mai frumoase, astfel vor avea mai mult noroc și se vor căsători anul acesta, iar în alte zone din România, ramurile de salcie sunt folosite pentru a le pune pe mormintele persoanelor ce au decedat. Ramurile de salcie sunt puse pe mormintele celor stinși din viață, amintindu-le astfel că va urma Învierea Domnului.
În această zi sfântă nu este bine să ne spălăm pe cap, iar dacă este necesar ca această baie să fie făcută, cel mai bine este să folosim apă sfințită sau descântată. De Duminica Floriilor este bine să ne împărtășim, deoarece astfel vom avea șanse mai mari de a ni se îndeplini dorințele, mai ales atunci când apropiem de preot.