Levănțica – 9 utilizări medicinale ale acesteia

Levănțica – 9 utilizări medicinale ale acesteia. Levănțica (Lavandula angustifolia) face parte din plantele aromate ale verii, cu flori plăcut mirositoare și proprietăți terapeutice folositoare. Lavanda vine din verbul latinesc „lavare”, care înseamnă „spălare”. Așa se explică de ce popoarele din vechime o foloseau la prepararea de săpunuri și uleiuri de baie. Chiar și astăzi este un nume sonor în industria cosmetică, mai ales în Franța.

Proprietăți

În scop terapeutic se folosesc florile. Acestea sunt cel mai des folosite sub formă de ulei esențial. Florile de levănțică conțin un ulei volatil bogat în geraniol, linalol, camfor, limonen, cineol. Au de asemenea taninuri, triterpeni și cumarine. Sunt prețuite pentru efectele lor calmante. Au însă proprietăți farmacologice diverse:

 

 

antiseptice

antiinflamatoare

antispastice

carminative

colagoge

diuretice

analgezice

sudorifice

 

În ce boli ajută lavanda

Datorită efectelor calmante și relaxante asupra sistemului nervos central, levănțica este deseori recomandată în:

 

insomnii

anxietate

depresie

agitație

isterie

amețeli

migrene

cefalee

afecțiuni cardiace apărute pe fond nervos

 

Ceaiul de lavandă poate fi util în tulburări digestive, precum:

greață

vărsături

gaze

balonare

stomac deranjat

 

Datorită faptului că mărește cantitatea de urină eliminat și stimulează secrețiile biliare, levănțica poate fi utilă în afecțiuni ale rinichilor și ficatului. Lavanda este utilă în toate afecțiunile respiratorii, dar mai ales în tusea convulsivă și astm, datorită efectelor antiseptice la nivelul bronhiilor. Planta ajută și în afecțiunile pielii. Poate ajuta la vindecarea rănilor minore, a înțepăturilor sau mușcăturilor de insecte. Este folosită și în luxații, dureri de dinți și dureri de cap.

9 utilizări medicinale

Ceaiul de lavandă poate fi administrat în perioada de stres, dureri de cap și anxietate. Se pot consuma câte 3 ceaiuri pe zi. Folosiți 1-2 lingurițe de plantă la 1 cană cu apă clocotită.

 

Tinctura de lavandă poate fi folosită în caz de astm și nervozitate. Aceasta se va procura de la magazinele naturiste.

 

Lavanda este recomandată și în reumatism. Florile infuzate în ulei dau un ulei de masaj bun pentru durerile musculare. Se pun 100 g de plantă la macerat într-un litru de ulei de măsline sau de susan. Se lasă 48 de ore, apoi se încălzește pe baie de aburi timp de 1-2 ore. După răcire se amestecă bine și se strecoară. Se aplică pe răni, arsuri, cuperoză, eczeme, acnee, dureri reumatice. Uleiul de lavandă se poate aplica de asemenea pe frunte și gât în caz de dureri de cap sau insomnie.

 

Crema cu lavandă este folositoare în eczeme și arsuri solare. Calmează pielea afectată de mușcăturile de gândaci. Are totodată și efecte anti-rid.

Pentru îmbunătățirea somnului de noapte se poate pune sub pernă un săculeț cu flori de lavandă uscate. Sau se poate folosi uleiul esențial de lavandă. Aplicați 3-4 picături pe un șervețel și așezați-l sub pernă.

 

Contra înțepăturilor de insecte sau arsurile solare, ungeți pielea cu o soluție din 10 picături de ulei esențial de lavandă și 50 ml de apă.

 

Oțetul de lavandă poate fi folosit sub formă de frecții ale corpului în caz de răceală, gripă și febră.

 

În guturai este bună și inhalația cu ceai de lavandă. Se folosește o mână de flori la 1 litru de apă, fierte 10 minute.

 

Dacă suferiți de eczeme, încercați această rețetă recomandată de dr. Marc Bosquet: fierbeți 1 mână de plantă tocată mărunt într-un litru de ulei la bain-marie. După 2 ore, vasul se ia de pe foc și se lasă la macerat încă 24 de ore. Unguentul obținut se aplică pe pielea afectată.

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *