Situație gravă în Capitală. Mii de oameni au rămas fără căldură

Astăzi în Capitală mii de oameni au rămas fără căldură după ce alimentarea cu gaze naturale în zona bulevardului Ion Mihalache a fost oprită din cauza unei avarii produse de lucrători ai Termoenergetica care făceau săpături în zonă.

Aproape 4000 de bucureșteni au rămas fără căldură

”Ca urmare a unei avarii produse asupra sistemului de distribuţie a gazelor naturale de către reprezentanţiiTermoenergetica ce efectuau o lucrare de săpătură mecanizatăpe B-dul. Ion Mihalache, din sectorul 1 al municipiului Bucureşti, Distrigaz Sud Reţele a fost nevoită să sisteze alimentarea cu gaze naturale în zona respectiva astăzi, 14 ianuarie 2023, începând cu ora 12:20.

În urma acestei opriri sunt afectaţi cca. 3.800 de clienţi casnici şi non-casnici aflaţi pe 43 de străzi adiacente Bulevardului Ion Mihalache (Caraiman, Lainici, Griviţei, Caşin, Expoziţiei, Clăbucet, Carol Knappe etc.)”, precizează Distrigaz Sud Reţele.

Echipele Distrigaz Sud Reţele sunt la faţa locului pentru a asigura remedierea. Reluarea alimentării cu gaze naturale a clienţilor afectaţi se va face în cursul zilei de sâmbătă, până în orele 21:00.

”După reluarea realimentării cu gaze naturale, în cazul în care clienţii simt miros de gaze, sunt rugaţi să aerisească imediat încăperea, să nu provoace scântei, să nu acţioneze întrerupătoarele electrice, să nu folosească aparatele electrocasnice şi, dacă este posibil, să închidă robinetul de alimentare cu gaze naturale”, a transmis Distrigaz Sud potrivit news.ro.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *