Care este diferența dintre tomografie și RMN? Iată ce trebuie să știi despre cele două investigații

Despre Relații

Care este diferența dintre tomografie și RMN? Iată ce trebuie să știi despre cele două investigații

 

 

Care este diferența dintre tomografie și RMN? Ce trebuie să știi despre cele două investigații?

 

Atunci când doctorul nu reușește să depisteze boala de care suferi, prin ecografii sau analize de sânge, recomandă, de cele mai multe ori, investigații mai amănunțite, precum tomografia computerizată (CT) sau rezonanța magnetică nucleară (RMN).

 

Fiecare tip de investigație are propriile avantaje și dezavantaje și se efectuează doar la recomandarea medicului. Se pot face gratuit la clinicile de stat (pentru asigurați, în baza unui bilet de trimitere) sau contra cost la clinicile private.

 

 

Tomografia computerizată folosește o doză mică de raze X, astfel că vei fi expus radiațiilor și este contraindicată femeilor însărcinate. Se spune că iradierea din timpului un CT este echivalentă cu cea produsă în timpul unui zbor cu avionul.

 

Tomografia este necesară în caz de accident vascular cerebral și în cazul urgențelor de ordin neurologic (traumatisme). De asemenea, tomografia computerizată poate fi recomandată pentru diagnosticarea unor afecțiuni la nivelul craniului, al abdomenului sau toracelui și al membrelor. Pot fi evidențiate tumori, fibroze, anevrisme, hemoragii, chisturi sau noduli.

 

De regulă, pentru o mai bună vizualizare a organelor investigate, se administrează o substanță de contrast pe bază de iod. Se injectează sau se bea. Nu se recomandă să mănânci cu cel puțin 4 ore înainte, întrucât această substanță poate provoca stare de vomă.

 

 

Tomografia este, de asemenea, contraindicată în cazul în care ai alergie la iod sau dacă suferi de insuficiență renală.

 

Țesuturile moi se observă mai bine la RMN

La fel ca tomografia, rezonanța magnetică nucleară este nedureroasă. Avantajul RMN-ului este că nu folosește radiații, ci un câmp magnetic. Se obține un contrast mai bun și se pot vizualiza leziunile foarte mici, de ordinul milimetrilor, structurile vasculare fine și ale nervilor.

 

Rezonanța magnetică nucleară este eficientă pentru a analiza deci țesuturile moi, la nivelul creierului, al aparatului cardiovascular și al mușchilor, al articulațiilor, al coloanei vertebrale, al organelor abdominale și al organelor genitale.

 

 

Spre deosebire de CT, RMN-ul poate fi făcut și în ultimele două trimestre de sarcină, cu atât mai mult dacă a fost observată o malformație la nivelul fătului, prin ecografie.

 

Rezonanța magnetică nucleară se poate face cu sau fără substanță de contrast. Aceasta din urmă este mai bine tolerată de majoritatea persoanelor, fiind mai rare reacțiile adverse / alergice. Timpul de examinare în cazul RMN-ului poate fi de până la o oră, timp în care pacientul va sta întins pe o masă ce înaintează într-un cilindru.

 

Persoanele care suferă de claustrofobie pot alege RMN-ul deschis, disponibil și în unele clinici private din țara noastră. Rezonanța magnetică nucleară este contraindicată în cazul persoanelor cu stimulator cardiac, cu proteză osoasă metalică sau cu proteză cardiacă mai veche.

 

  1. Nu este indicată femeilor însărcinate în primul trimestru de sarcină.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *