Ce trebuie să faci în NOAPTEA Sfântului Andrei, ca să-ți meargă bine tot anul viitor!

În data de 30 noiembrie, ortodocșii îl sărbătoresc pe Sfântul Andrei, ocrotitorul României, o sărbătoare marcată cu cruce roșie în calendar.

 

Apostolul Andrei este considerat patron al României, Scoției, Spaniei, Siciliei, Greciei și Rusiei.

Deoarece era pescar, el mai este considerat de marinarii și pescarii greci drept ocrotitorul lor.

Ziua Sfântului Andrei este marcată de multe tradiții și obiceiuri

 

De Sfântul Andrei se pune grâul la încolțit. Se spune că dacă va crește frumos până la Revelion, noul an va fi plin de bogăție și abundență. Dacă nu crește sau se usucă până la finalul anului, va urma un an greu.

Fetele măsoară nouă cești pline de apă, pe care le toarnă într-un castron și le pun sub icoană.

 

A doua zi, dis-de-dimineață, le măsoară din nou. Dacă mai rămâne apă pe fundul castronului, vor avea spor.

 

Se mai spune că în noaptea Sf. Andrei, strigoii ies prin sate. Gospodarii ung cu usturoi tărușii de la poarta, ferestrele și pragul ușilor.

În anumite zone, se ung chiar și fântânile pentru a ține la distanță duhurile rele.

 

Se mai spune că în această noapte, animalele prind puterea de a vorbi, iar cine le ascultă va muri.

 

Totodată, se mai spune că în această zi lupul devine mai sprinten și prada nu îi mai scapă.

De aceea, 30 noiembrie este considerată, în tradiția populară, Ziua Lupului.

O altă tradiție spune că tinerele își pun 41 de boabe de grâu sub pernă. Dacă visează că cineva le fură grâul se vor mărita.

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *