Cea mai bună reţetă de pizza de post! Toate ingredientele sunt la îndemâna ta.

Chiar dacă este post, vă puteți bucura în continuare de unele dintre mâncărurile voastre preferate, în varianta de post sau în varianta vegetariană. Pizza este una dintre acele mâncăruri care se pot adapta și pentru perioada postului. Renunțați la mozarella și la carne și vă bucurați, în schimb, de o pizza delicioasă cu legume și tofu.

Vă asigurăm că și pizza de post este gustoasă, este foarte sănătoasă și se poate face cu orice legume vă plac/ aveți la îndemână în momentul respectiv. În funcție de gust și preferințe, puteți adăuga sau elimina unele legume din rețetă.

 

Ingrediente

Pentru blat:

– 250 ml apă călduță,

– 1 plic drojdie uscată,

– 1 linguriță sare,

– 2 lingurițe zahăr,

– 500 g făină,

– 50 ml ulei de măsline.

 

Pentru topping:

– 150 g brânză tofu,

– 4-5 ciuperci,

– 2 ardei – culori diferite,

– 2-3 linguri porumb din conservă,

– 100 g de măsline negre și verzi,

– ceapă, broccoli și roșii – opțional,

– 150 g pastă de roșii,

– 1 linguriță oregano,

– 1 linguriță busuioc.

 

Mod de preparare

Puneți făina într-un bol și faceți o gaură în mijloc. Turnați acolo apa călduță, drojdia și zahărul, amestecați cu puțină făină și lăsați câteva minute.

Apoi puteți adăuga sarea și uleiul de măsline și să amestecați cu o lingură de lemn. După ce făina este aproape încorporată, puteți începe să frământați cu mâna.

 

Mai adăugați puțină făină, dacă vi se pare că aluatul este prea lipicios. Atenție: coca nu trebuie să fie fermă și ”înecată” în făină, pentru că nu va mai crește și nu va fi aerată.

 

Scoateți aluatul pe un blat de lucru și continuați să frământați, cu podul palmei, timp de 10 minute. Veți ști că e gata când aluatul nu se mai lipește de mâini.

 

Puneți coca într-un bol uns cu puțin ulei de măsline, acoperiți cu folie de plastic și lăsați să crească 30 de minute.

 

Din aceste cantități vă vor ieși 2 blaturi de pizza, în funcție de cât de gros vă place să fie blatul și cât de mare este tava. Aluatul poate fi păstrat și la congelator, pentru câteva zile.

Tăiați brânza tofu cubulețe, ciupercile în felii subțiri, ardeiul bastonașe sau cubulețe, cum vă place. Amestecați pasta de roșii cu busuioc și oregano.

 

Formați o bilă din jumătate de aluat și puneți-o pe o suprafață tapetată cu făină. Întindeți aluatul de 4 – 5 mm grosime sau cât de subțire vă place. El se va mai umfla puțin în cuptor.

 

Puneți aluatul pe o tavă tapetată cu hârtie de copt, ungeți cu amestecul de pastă de roșii și ierburi aromatice.

 

Adăugați cubulețele de tofu, ciupercile, ardeiul, măslinele și porumbul, și dați la cuptorul preîncălzit la 190 de grade, pentru 10-12 minute, până vedeți că s-a rumenit pe margini.

 

Scoateți-o din cuptor și turnați o linguriță de ulei de măsline pe deasupra. Poftă bună!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *