Se schimbă vremea în toată țara! Temperaturi șocante de revelion

Vremea este tot mai schimbătoare la noi în țară și temperaturile nu mai corespund deloc cu anotimpul actual. Meteorologii au pregătit și prognoza pentru următoarea perioadă, până după Revelion, iar veștile nu sunt deloc cele mai bune. Ne așteaptă temperaturi extreme și fenomene nepotrivite acestei perioade.

Vreme ciudată de revelion

În următoarele două săptămâni, vremea va fi schimbătoare, așa cum deja ne-a obișnuit. Temperaturile urmează să scadă preț de câteva zile, după care vor crește din nou, semn că vremea nu este deloc stabilă.

Citește și: Ninsori, lapoviță și temperaturi scăzute în toată țara. Anunț de la ANM

Conform specialiștilor, vremea se va răci considerabil în zilele următoare, dar temperaturile vor fi din nou ridicate până de Revelion. În Oltenia, temperaturile vor scădea și maximele vor fi de 7 grade, iar de revelion sunt așteptate chiar și 15 grade Celsius. În primele zile din ianuarie sunt așteptate ploi, în paralel cu o ușoară tendință de răcire.

În Dobrogea și Moldova va fi ceva mai rece până de revelion, după care în perioada Revelionului ne putem aștepta la 10-12 grade și apar precipitațiile. De Sfântul Ion, însă, urmează temperaturi negative.

Vreme schimbătoare

În Transilvania, prima parte a intervalului și ultima vor fi extrem de reci, cu maxime de 4-5 grade. De revelion, ca în majoritatea regiunilor din țară, va fi ceva mai cald decât este normal pentru această perioadă.

La munte va fi ger în zilele următoare, cu maxime care nu vor depăși 0 grade. Sunt așteptate și ceva ninsori, dar mai ales episoade severe de ceață. Vremea se va încălzi în perioada Anului Nou, cu maxime de 6 grade, iar în a doua săptămână temperaturile vor ajunge din nou să fie negative. Vremea va fi favorabilă, însă, iubitorilor de sporturi de iarnă, pentru că stratul de zăpadă se va menține.

Vor fi șanse reduse de precipitații, însă acestea și-ar putea face simțită prezența în jurul datei de 31 decembrie și după 4 ianuarie. Va ploua mai mult decât este normal în această parte a anului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *